Cel mai ieftin telefon cu patru camere e pentru dependenții de poze

de: Alexandru Puiu
22 02. 2018

Este greu să te entuziasmezi la cel mai ieftin telefon, dar Blu Vivo X are multe atuuri pe lângă cele patru camere, două principale și două pentru selfie-uri.

Blu este o companie mai puțin cunoscută în această parte a oceanului, dar face valuri în Statele Unite, iar dispozitivele din portofoliu par să fie din ce în ce mai atrăgătoare. Inițial, brandul a fost asociat doar cu dispozitive accesibile ce se străduiau să preia titlul de cel mai ieftin telefon bun. În ultima perioadă însă, am putut vedea și câteva dovezi importante de inovație cu un raport foarte bun între preț și performanță.

Doar 250 de dolari costă noul Blu Vivo X, poate cel mai ieftin telefon cu patru camere și unul dintre puținele care se pot lăuda cu o astfel de configurație hardware. Ca referință, majoritatea telefoanelor de top, precum iPhone X, au doar trei camere. Întregul efort de marketing al producătorului gravitează în jurul abilităților de captură.

Pentru selfie-uri ai două camere de 20, respectiv 8 megapixeli ce ar trebui să lucreze împreună pentru obiținerea unui efect bokeh convingător. Acesta se traduce prin încețoșarea fundalului pentru evidențierea obiectivului din prim plan care iese clar. Camerele de pe spate au 13, respectiv 5 megapixeli.

Noul smartphone Blue Vivo X este construit în jurul unui panou de 6 inci cu un raport de aspect de 18:9 și o rezoluție nativă de 1440 x 720 pixeli. Partea frontală a aparatului este protejată cu un strat curbat de Gorilla Glass. Pentru procesare, micuțul folosește un MediaTek Helio octa-core tactat la 2,6GHz și 4GB RAM.

Spațiul intern de stocare de 64GB poate fi extins cu un card microSD. Acumulatorul este de 4.010 mAh ce se încarcă până la 100% în aproximativ două ore. Sistemul de operare preinstalat este Android Nougat 7.0. Nu lipsesc din ecuație un senzor de amprentă și un mecanism de recunoaștere facială pentru un grad de securitate sporit. Aparatul poate fi cumpărat de pe Amazon și se livrează în România.